Testosteron | Articulații | Inflamație | Ciocolată
...de la munte...
💭 Salutare, omule! Săptămâna #089
Îți scriu de la munte, de undeva din Bran; încep să simt, ușor dar sigur, cum se apropie Crăciunul și îmi dau seama că aceasta este probabil cea mai mișto perioadă din an, pentru mine. Afară se face frig, e vânt, mai și fulguie din când în când, iar asta creează un contrast foarte plăcut între frigul de afară și căldura din cabană. Am gătit în familie iar gătitul în familie cred că este rezumatul perfect al ultimului Brunch științifico-cultural BunBine – despre „Știința gustului bun” de duminica trecută, unde am învățat să gătim corect, dar să și alegem alimentele potrivite nouă; urmează să publicăm cele 2 conferințe undeva in decembrie-ianuarie.









Urmează în două săptămâni un alt brunch BunBine despre slăbit sănătos, detalii poți găsi aici: www.bunbine.ro
Și în perioada asta încerc să îmi iau cât mai puține angajamente și să mă concentrez pe ce a rămas de făcut (și au rămas destule); ahh… era să uit: mi-am comandat o boxă pentru chitară. Am o chitară șmecheră rău, am mai povestit aici despre ea, pe care o țin de câțiva ani în boxa blocului. Ajunge boxa curând, așa că pregătește-te de niște colinde pe chitară electrică, în următoarele săptămâni.
Mai jos am un material care cred că îmi place cel mai mult din tot ce am filmat anul acesta: despre TRT, terapia cu testosteron. Oare merită să faci un boost de testosteron, ca să îl aduci înapoi la nivelul de pe la 20 de ani? Dacă ți-ai pus vreodată această întrebare, atunci merită să te uiți la materialul de mai jos.
📹 Avanpremieră:
În acest episod, vorbim pe larg despre terapia de substituție cu testosteron (TRT): când este indicată, cum funcționează și care sunt riscurile reale. Discutăm despre simptomele deficitului de testosteron, cum se stabilește diagnosticul, ce rol are axa hipotalamo-hipofizo-gonadică și ce presupune tratamentul corect, făcut întotdeauna sub supraveghere medicală.
Urmărește avanpremiera de sâmbăta asta pentru că ești abonat la acest newsletter.👇🏼
🎫 Bun Bine | Despre slăbit și cunoașterea corpului
Pe 7 decembrie, la POINT Hub, ne vedem la Bun Bine | Despre slăbit și cunoașterea corpului, un eveniment despre echilibru, grijă autentică și reconectare cu tine.
Alături de Dr. Lavinia Bratu, Dr. Laura Gavrilaș și Prof. Dr. Cătălin Copăescu, vom vorbi despre cum funcționează cu adevărat corpul tău, de ce dietele eșuează și cum știința, mișcarea și emoțiile pot lucra împreună pentru sănătatea ta metabolică și mentală.
Dacă simți că e momentul să ieși din cercul dietelor și să înțelegi cum funcționează o schimbare reală, te aștept cu drag!
🎟️ Biletele sunt disponibile pe bunbine.ro
💸 Cod de reducere pentru 10% discount: ComunitateBB10
📍 POINT Hub, București
🕛 7 decembrie 2025
Abia aștept să ne vedem!
🎗️ Members Only pe Youtube:
Pe canalul de YouTube - DoctorMihail am lansat zona Members Only, un spațiu dedicat celor care doresc să susțină proiectul printr-o subscriție lunară și să aibă acces la conținut special și exclusiv.
Vei avea acces anticipat la episoadele Boabe de Cunoaștere, cu câteva zile înainte de lansarea oficială. Poți urmări în avans podcastul despre obezitate, cu Prof. Dr. Cătălin Copăescu.
În plus, vei putea urmări vlogul despre testosteron, în VARIANTĂ EXTINSĂ, dedicat doar membrilor. Analizăm în detaliu dosarul medical al unui pacient care face cicluri de testosteron, modificările observate în sânge, ficat, rinichi și spermogramă, miturile cele mai frecvente care circulă la sală și ce presupune reabilitarea corectă, dacă totuși ai recurs la cicluri de testosteron făcute după ureche.
Deci, dacă vrei să susții acest proiect și să ai acces la mai multă informație valoroasă, explicată simplu și aplicabilă, dă un “JOIN” și alătură-te comunității Members Only.
📚 Ce mai citim:
Mai jos ai selecția de articole, publicate săptămâna aceasta pe doctormihail.ro si pe zori.ro. Vorbim despre cum te ajută consumul de cafea și ciocolată simultan, ceasul biologic, ce este inflamația, cum te afectează consumul zilnic de suc și alte subiecte interesante.
☕️ Cafea și ciocolată: combinația care îți crește atenția
Un espresso și o bucățică de ciocolată sunt un duo cu efecte reale asupra concentrării. Studiile arată că flavanolii din cacao și cofeina din cafea îmbunătățesc acuratețea, vigilența și fluxul sanguin cerebral, mai mult decât fiecare separat. Află din articol cum alegi ciocolata potrivită, de ce contează momentul în care le consumi și cum un ritual simplu îți poate da un boost de claritate mentală.
👨🏼⚕️ Ceasul biologic și ritmurile circadiene
Corpul tău are un ceas intern extrem de precis, numit ritm circadian, care reglează somnul, energia, digestia, hormonii și chiar modul în care gândești. Lumina de dimineață pornește ziua biologică, iar cea artificială seara o poate da complet peste cap. Află din articol cum funcționează ceasul biologic, ce îl dereglează și ce obiceiuri simple îți pot reseta ritmul în doar câteva zile.
♨ Inflamația: ce este, de ce apare și cum o reduci
Inflamația este utilă când te vindecă după o tăietură sau o infecție. Problema apare când nu se mai oprește și devine cronică. Află din articol cum recunoști semnele și ce schimbări clare îți pot reda energia și echilibrul.
🙎♀️ Ovarele polichistice: ce sunt, de ce apar și cum le poți controla
PCOS afectează până la 13% dintre femeile aflate la vârsta fertilă și nu este doar o problemă a ovarelor, ci un dezechilibru complex între hormoni, insulină și inflamație. Află cum poți reduce semnificativ simptomele și gestiona mai bine PCOS, din articol.
🧃 Ce se întâmplă cu sănătatea intestinului tău când bei regulat sucuri carbogazoase
Sucurile carbogazoase au un impact direct asupra sănătății digestive. În intestin, aceste băuturi scad numărul bacteriilor bune, cresc inflamația și slăbesc bariera intestinală. Iar efectele nu se opresc aici. Află din articol cum te afectează consumul regulat și ce variante există pentru a înlocui sucurile.
🎥 Materiale noi:
Când ai nevoie de proteză de șold sau genunchi | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Robert Apostolescu
În acest episod vorbim despre sănătatea articulațiilor – de la trosnituri aparent banale, până la artroză, menisc rupt sau nevoia unei proteze.
Invitatul meu este Dr. Robert Apostolescu, medic primar ortoped în cadrul Spitalului Euroclinic, parte a Rețelei Regina Maria, Chirurg de Excelență și Master Surgeon, supraspecializat în protezarea șoldului și a genunchiului. Ne explică ce înseamnă de fapt când îți trosnește genunchiul, ce este meniscul și de ce se rupe, care sunt cauzele reale ale artrozei și când e cazul să iei în calcul o proteză de genunchi sau de șold.
Discutăm despre ce pune presiune pe articulații, greșelile frecvente în prevenție, dar și despre recuperarea post-operatorie sau teama de intervenție.
Un episod complet și necesar pentru oricine vrea să-și înțeleagă ce soluții moderne există atunci când mișcarea devine o luptă cu durerea.Ai hemoroizi? Trebuie sa vezi ASTA!
Hemoroizii, mai exact boala hemoroidală - o problemă frecventă despre care nu ar trebui să ne fie jenă să vorbim.
În acest episod discutăm clar despre ce sunt hemoroizii și boala hemoroidală, de ce apar, cum îi recunoști, care sunt complicațiile și, mai ales, ce soluții există: de la prevenție și tratamente locale, până la intervenții minim invazive sau chirurgie atunci când este cazul.
Aflăm cum contribuie constipația, sedentarismul, sarcina sau statul îndelungat pe toaletă la apariția hemoroizilor și ce poți face concret pentru a-i preveni sau trata eficient.
Un episod educativ, ușor de înțeles și util pentru fiecare dintre noi.
🤳🏻 Cel mai vizualizat material al săptămânii:
Postarea aceasta despre decongelarea alimentelor a fost cel mai accesat material de săptămâna asta:
🎤 Ce urmează?
Lucram la evenimentul Bun Bine din 7 decembrie, mai avem un podcast de filmat săptămâna viitoare, care va fi despre epilepsia la copii și facem planuri pentru weekendul prelungit de 1 decembrie, pe care îl așteptăm cu toții.
Mulțumesc că ai ajuns până aici. Pe curând!






Mi-a placut mult atmosfera creata, cu frigul de afara si caldura din cabana, o senzatie familiara. Apropo de testosteron, ma intreb cat de mult ajuta stilul asta de viata, activ si aproape de natura, bunastarea generala. Felicitari pentru articol, e o gura de aer proaspat.