š Salut, omule!ā¦
Iti scriu acest gand din deplasare. Am dat o fuga pana la Satu Mare, pentru o filmare foarte faina si pe care abia astept sa ti-o arat si tie in curand, de la Clinica Vitreum. Colaborarea asta si intalnirea cu oamenii de aici a fost una plina de caldura; m-am simtit aproape ca si cum mi-as vizita familia dintr-un alt oras. Si desi este doar a doua oara cand vin aici, am ajuns sa-i cunosc pe oamenii acestia, sa-i admir pentru dedicarea si profesionalismul lor si sa ii plac pentru cat sunt de primitori si de atenti cu oricine le calca pragul, fie ca vorbim de colaboratori, pacienti sau colegi.
Este vorba despre Lehar si sotia lui Ramona. Dr. Lehar Levai este medic chirurg oftalmolog, coordonatorul echipei medicale si proprietarul clinicilor, alaturi de sotia sa, Ramona. Si asa cum iti spuneam, ce ma uimeste si inspira la aceasta familie este o dedicare pentru munca si progres, pe care nu am mai vazut-o foarte des ( -rima). Spre exemplu, acum filmam un material despre operatia de cataracta fara bisturiu, cu un aparat laser, pe care doar ei il au. Dar dincolo de aparatura performanta, vad aici dorinta, multa pasiune si iubire pentru munca pe care o fac. Iti mai dau doar cateva exemple: clinica din Satu Mare - cea mai mare dintre toate - are la ultimul etaj un apartament in care cei doi raman peste noapte; aici este casa lor, in clinica. Iar Lehar este ca argintul viu, mereu plin de energie, mereu curios, mereu dornic sa mai rezolve un caz si sa mai ajute un pacient. Vinerea are mereu cam 5-6 operatii de transplant de cornee Ć®n clinica de la Satu Mare. Miercurea pleaca la Oradea, unde opereaza alti pacienti de acolo. Joia este la Baia Mare, intr-o alta clinica de-ale lor. Si tot asa. Ramona imi povestea ca urmeaza sa deschida o noua clinica si mai mare, la Oradea, si ca atunci cand merg in concediu la mare, de exemplu, la Constanta, Lehar isi suna prietenii oftalmologi de acolo si ii intreaba daca nu au nevoie de ajutorul lui sau fuge la spital si intra in operatie alaturi de ei.Ā Pe langa asta, are cel mai sanatos stil de viata din cate am vazut. Merita facut, intr-o zi, un vlog doar despre ei, ce mananca si ce fac in viata de zi cu zi.




Incerc sa inteleg care este secretul acestui om si daca il gasesc promit sa ti-l spun si tie.Ā Am o admiratie extraordinara pentru acest om. O sa revin in curand si cu materiale care sper sa fie de folos pacientilor care vor sa se opereze de cataracta sau sa scape de ochelarii de citit.
š½ļø Avanpremiera:
Iti spuneam saptamana trecuta ca lucrez la un material despre sauna si beneficiile ei. Material despre sauna este gata. Vorbim, asadar, despre avantajele saunei, mai mult decat avantajele cardiovasculare pe care le stim cu totii. Sauna are efecte profunde asupra cognitiei, longevitatii, metabolismului si imunitatii. Pentru ca esti abonat la newsletter poti vedea acest video in avanpremiera aicišš¼
š§ Ceva nou de urmarit:
Nu sunt mare fan Bryan Johnson (pentru ca il invidiez de fapt :)) si nu recomand tot ce face el (pentru ca mult din ceea ce face este, de fapt, un experiment), dar acesta este un material bun despre postura. Din acest video - How I FIXED My Terrible Posture - 5 Habits, am aflat cum ne poate afecta o postura gresita, prin compresia venelor jugulare de la nivelul gatului, ceea ce duce la o circulatie mai proasta a sangelui inspre creier, dar si o serie de sfaturi destul de bune pentru corectarea (in timp) a posturii.Ā
Atentie: tine cont ca ai un corp obisnuit deja cu postura pe care o ai acum si daca te fortezi foarte tare sa o corectezi complet din prima zi, cel mai probabil vei avea dureri de spate si o sa renunti la aceasta corectie. In acest domeniu, in special, procesul de corectie al posturii trebuie facut lent, treptat, cam in acelasi ritm in care s-a deformat.
Sfaturile din acest clip sunt usor de aplicat, trebuie doar sa ai rabdare si sa fii consecvent, daca vrei sa obtii rezultate.
š O carte pe saptamana:
Niciodata nu e de ajuns - de Judith Grisel. Poate o sa te intrebi de ce iti recomand o carte despre dependenta de droguri. Pai in primul rand, pentru ca este cea mai buna si mai corecta abordare din ce am mai citit pe acest subiect. Si apoi, pentru ca este scrisa de o fosta consumatoare de droguri, care a consumat absolut tot ce se poate consuma, in doze uriase, pana cand a ajuns la fundul vietii, de unde foarte putini se mai intorc. Ceva insa a facut-o sa se intoarca pe Judith Grisel, si nu oricum, ci pana in varful unei cariere academice de cercetator in neurostiinte si profesor in psihologie, si toate acestea pentru a-si explica si intelege adictiile.Ā
Ce este diferit si interesant ca abordare in aceasta carte, este ca fiecare drog e explicat ca o poveste de dragoste. Te ajuta sa intelegi ce simte un consumator si de ce ramane fidel unui anumit drog, iar ulterior iti explica ce rau iti face si prin ce mecanism.Ā
Spre exemplu: āA fost atĆ¢t de complet Či atĆ¢t de profundā, spune ea, explicand senzatia pe care a avut-o la prima gura de alcool. āM-am simČit dintr-o datÄ mai puČin anxioasÄ, mai puČin nesigurÄ, mai puČin ineptÄ sÄ fac faČÄ lumii. Dintr-o datÄ am fost plinÄ Či Ć®n regulÄ Ć®ntr-un mod Ć®n care nu fusesem niciodatÄ.ā
Din aceasta carte vei intelege cum reactioneaza creierul tau la alcool, marijuna, cocaina, amfetamine, heroina si asa mai departe. Cartea asta iti satisface curiozitatea si iti ofera o informatie completa si valoroasa care sa te convinga sa nu incerci niciodata.
š Ce ne promite stiinta:
Azi iti relatez o poveste personala despre cum ma ajuta pe mine stiinta si tehnologia sa-mi monitorizez sanatatea. Mi-am schimbat ceasul meu Apple Watch Ultra, cu un Garmin Epix 2 PRO si vreau sa iti spun ca este WoW cate informatii poti primi intr-un singur device: de la bateria corpului tau (da, se pare ca si corpul nostru are o baterie, precum bateria de la telefon, care se descarca in functie de cum il folosesti), pana la nivelul de stres, HRV, VO2 Max etc. Imi place utilitatea lui si toate informatiile astea pe care poti sa le obti despre tine, in timp real. Totusi, e o limita fina intre a vedea cat esti de stresat pentru a lua masuri si a te stresa pentru ca vezi ca esti stresat. Daca utilizezi astfel de device-uri de monitorizare, incearca sa fii mereu atent la asta!Ā
Eu am invatat cum sa ma folosesc mai mult de tehnologie pentru a imi organiza corespunzator ziua si gasesc foarte benefice toate aceste instrumente. Daca ai chef de un review sau un vlog despre aceste device-uri purtabile si la ce ne ajuta ele, striga aici, printr-un reply.
š„ Materiale noi:
TOTUL despre PIETRELE la FIERE: de la cauze, la tratament si preventie
Daca vrei sa intelegi pas cu pas care-i treaba cu colecistul si cu pietrele la fiere (sau litiaza biliara, in termeni medicali), materialul asta e pentru tine. Vei afla ce este colecistul si care e rolul sucurilor biliare, cum functioneaza si din ce sunt formate pietrele la fiere. In final, enumeram posibilele complicatii, metodele de tratament si ce poti sa faci ca sa previi aparitia litiazei biliare.
Alaptarea: Sanul Mamei vs. Biberonul | BOABE DE CUNOASTERE | cu Dr. Ilinca Tranulis
In acest episod vorbesc cu Dr. Ilinca Tranulis - medic pediatru si consultant in alaptare - despre importanta alaptarii corecte, impactul fiziologic si emotional al alaptarii la san, si facem o comparatie detaliata intre sanul mamei si alimentatia cu biberonul. Discutam, de asemenea, despre rolul consultantului in lactatie, importanta contactului piele la piele - la bebelusi, dar si multe alte subiecte relevante precum alegerea laptelui praf, diversificarea alimentatiei sau gestionarea alergiilor alimentare.
Acest episod este un ghid complet pentru parinti, pentru ca vrem sa oferim informatii valoroase, sfaturi practice si suport emotional pentru o experienta de alaptare cat mai armonioasa si benefica.
š¤³š» Cel mai vizualizat material al saptamanii:
Acest reel despre fumat si ce inhalezi atunci cand tragi dintr-o tigara aprinsa, a fost cel mai accesat video de saptamana asta:
š¤ Ce urmeaza?
Avem colegi noi in echipa de editare si montaj video, iar saptamana viitoare voi face o sedinta foto pentru noul site Dr.Mihail, pe care abia astept sa ti-l prezint. Tot saptamana viitoare voi inregistra un nou podcast cu cel mai cunoscut specialist in parenting si abia astept sa discutam despre copiii generatiei Alpha si cum le oferim o educatie potrivita, care sa-i pregateasca pentru viitor.
Evenimentul Bun Bine - Despre Sex si Intimitate urmeaza sa se intample in scurt timp. S-ar putea sa mai gasesti cateva bilete disponibile pe bunbine.ro, daca esti interesat sa participi.
Sa auzim de bine. Pe curand!
Foarte bine , binecuvintÄri divine oriunde mereČi sÄ fiČi primiti cu braČele deschise la orice pas in orice moment, context amiabil