💭 Salutare, omule! Săptămâna #068
Cum ai petrecut Paștele? Ai avut o vacanță prelungită? Pentru că pauza mea a fost ceva mai mare decât mă așteptam. 😅
De fiecare dată când prind câteva zile libere, încep să-mi fac planuri. Vorbeam chiar recent cu soția mea și îi spuneam cât de tare mi-ar plăcea să ne luăm o vacanță mai lungă, doar noi doi, fără copii, fără program, fără muncă, pur și simplu să ne odihnim și să nu facem nimic. Dar, bineînțeles, mereu apar o grămadă de alte lucruri urgente și ne tot amânăm planurile.
Ei bine, de data asta corpul meu s-a hotărât să rezolve singur problema și mi-a dat fix vacanța de care vorbeam, însă nu chiar așa cum mi-o imaginam eu. Am răcit sau, mai degrabă, cred că am făcut o formă de mononucleoză. Despre mononucleoză am povestit într-un material mai vechi. E o boală virală extrem de comună, pe care 95% dintre noi o facem măcar o dată în viață. Copiii o duc pe picioare, aproape fără simptome, dar adulții pot ajunge să stea la pat săptămâni bune. Exact asta am pățit și eu: febră circadiană până la 39 grade (care apărea fix la ora 6 seara și scădea apoi treptat), transpirații, durere de cap și o stare generală de oboseală cruntă.
Și uite așa, corpul meu a decis că nimic altceva nu mai este prioritar acum și că trebuie neapărat să fac repaus și să mă odihnesc. Mi-am adus aminte imediat de discuția cu maestrul Shi Heng Yi, care îmi zicea că atunci când suntem sănătoși avem o mie de probleme, iar când ne îmbolnăvim totul se reduce la acea singură problemă cu care se confruntă corpul nostru.
Vestea bună e că mă recuperez destul de rapid. A ținut fix 7 zile, timp în care am dormit cât pentru tot anul, am fost privat de „bucuria” de a îngriji copiii (mulțumesc, Barb!), am citit câteva cărți și am reușit să mă întorc încet, dar sigur, la treabă.
Apropo, în materialul pe care îl poți vedea în avanpremieră, mai jos, chiar mă laud că n-am mai răcit de ceva vreme. Evident, era filmat cu două săptămâni înainte de episodul ăsta. Cred că lecția e clară: trebuie să nu mă mai laud atât!
PS: De săptămâna viitoare, MediCOOL va fi difuzat în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 18:00. E o schimbare majoră pentru mine și pentru întreaga redacție, așa că ține-ne pumnii și, când ai chef și timp, mută programul pe Antena1.
📹 Avanpremieră:
Dacă tu sau copilul tău răciți des, s-ar putea ca problema să nu fie o imunitate slabă, ci un dezechilibru din gură. În acest vlog vorbim despre microbiota orală – prima linie de apărare a organismului – și cum afectarea acesteia poate duce la infecții respiratorii repetate, otite, dureri în gât și răceli din ce în ce mai frecvente. Discutăm despre soluții concrete, bazate pe studii, precum Streptococcus Salivarius K12, un probiotic oral care poate reduce semnificativ episoadele de infecții.
Urmărește avanpremiera de sâmbăta asta pentru că ești abonat la acest newsletter.👇🏼
📚 Ce mai citim:
Mai jos ai selecția de articole, publicate săptămâna aceasta pe doctormihail.ro. Vorbim despre durerea în piept și când poate fi periculoasă, despre ficatul gras, bolile tăcute care îți pot pune în pericol sănătatea, metoda simplă și rapidă prin care poți recunoaște un AVC și cea mai comună greșeală care îți strică somnul. Iar dacă ești pasionat de sport și mergi regulat la sală, vei afla și un nou beneficiu (validat științific) al trasului de fiare.
Apropo, dacă nu ai accesat încă site-ul nou, te invit să o faci. O să găsești acolo o bibliotecă virtuală de articole, materiale video și podcasturi despre majoritatea subiectelor de sănătate care te interesează.
🫀 Durerea în piept: Cum să reacționezi corect
O durere în piept poate părea un disconfort trecător, mai ales dacă apare după o masă sau într-o perioadă stresantă. Dar ce faci atunci când senzația nu dispare și începe să pară „altfel”? Aștepți să treacă? Sau îți pui întrebarea: dacă e ceva mai serios? Discutăm despre durerea în piept și când trebuie să intervii rapid, în articol.
🫁 Boala ficatului gras și legătura cu circumferința taliei
Una dintre cele mai simple, dar importante metode de evaluare a riscului metabolic este măsurarea circumferinței abdominale. Află cum te poate ajuta asta să previi una dintre cele mai frecvente probleme ale ficatului, din articol.
☕️ Consumul regulat de cafea și sănătatea creierului
Consumul zilnic de cafea ar putea însemna mai mult decât un boost de energie dimineața sau plăcerea unei pauze de socializare. Discutăm despre câtă cafea poți să consumi și ce beneficii poate avea consumul de cafea pentru creierul tău, în articol.
🚑 5 boli tăcute care îți distrug sănătatea fără să te anunțe
Unele dintre cele mai periculoase afecțiuni nu vin cu simptome gălăgioase. Nu dor, uneori nici nu le simți și nu „te trimit” de urgență la medic. Tocmai de aceea sunt și cele mai periculoase. Discutăm despre cele mai frecvente afecțiuni care se pot instala fără ca tu să știi, în articol.
🧠 Cum să recunoști un AVC din primele minute
Accidentul vascular cerebral (AVC) este o urgență care, dacă nu este tratată la timp, poate duce la paralizie, tulburări de vorbire sau chiar deces. Și totuși, mulți oameni nu îl recunosc imediat, tocmai pentru că simptomele pot fi înșelătoare. Discutăm despre semnalele de alarmă și metoda simplă prin care poți recunoaște un AVC, în articol.
📱 Cea mai comună greșeală care îți strică somnul
Un studiu recent a arătat că timpul petrecut în fața ecranelor înainte de culcare este asociat cu un somn mai scurt și cu întârzierea orei de culcare. Află cum te afectează acest obicei și care sunt repercursiunile pe termen lung, în articol.
🏋🏼 Un beneficiu important al trasului de fiare
Dincolo de partea estetică sau de creșterea masei musculare, mă fascinează câtă știință apare în jurul antrenamentelor de forță. Discutăm despre un nou beneficiu al sportului cu greutăți, relevat de știință și de ce e important să mergi la sală de câteva ori pe săptămână, în articol.
🎥 Materiale noi:
Cum îți măsori zilnic sănătatea? Tehnologia care te ajută.
Biohacking-ul nu înseamnă să trișezi, ci să-ți înțelegi mai bine organismul și să iei decizii mai bune pentru sănătatea ta. Cu ajutorul tehnologiei, poți să te ocupi mai bine de sănătatea ta și poți monitoriza în timp real parametrii care contează cu adevărat: calitatea somnului, VO2 Max, nivelul de stres, glicemia, tensiunea arterială sau energia zilnică. În acest episod îți arăt cum folosesc eu aceste date, ce înseamnă fiecare indicator și cum te ajută să îți schimbi rutina zilnică. Dacă vrei să-ți optimizezi sănătatea în mod real, fără soluții magice, ci cu instrumente concrete, validate științific și ușor de folosit, acest video e pentru tine.
Vrei mai mult timp? Ce spune știința despre trezitul devreme.
Dacă simți că nu ai suficient timp pentru lucrurile care contează, poate ar trebui să-ți organizezi altfel ziua. În acest vlog vorbim despre trezitul la ora 5:00 – ce înseamnă, cum se face corect și de ce asta ar putea fi soluția pentru mai mult echilibru, claritate și energie. Discutăm despre clubul 5 A.M. și ce reguli simple te pot ajuta să-ți transformi diminețile într-un moment de reconectare cu tine, dacă simți că trăiești mereu pe repede înainte.
🤳🏻 Cel mai vizualizat material al săptămânii:
Acest reel despre kefir a fost cel mai accesat video de săptămâna asta:
🎤 Ce urmează?
Am reușit să amenajăm studioul nostru cu echipament nou de filmare, așa că în curând o să filmăm noi episoade din podcast într-un decor nou-nouț. Abia aștept să avem totul pus la punct și să tragem aici primul material. Avem deja idei pentru câteva episoade noi și plănuim și o rubrică nouă. Dar nu vreau să dau din casă prea multe… îmi place să revin la tine direct cu materialele gata de vizionat.
Mulțumesc că ai ajuns până aici. Pe curând!
Hristos voscrese!!!! Mulțumesc pentru informațiile prețioase,complete și în modul interactiv și personal pe care ni le oferiți !!! Vă doresc sănătate multă multă și numai bucurii alături de cei dragi!!!Toate gândurile bune și îmbrățișări cu drag!!! 🤗🥰
Felicitări!