La țară | Hernie de disc | Respirație | Creier | Somn
💭 Salutare, omule! Săptămâna #108
Bine ai venit în weekend.
Și, dacă sărbătorești Floriile sau ai nume de floare, la mulți ani!
Eu am ajuns pe la țară, la tata socru; efectiv mă topesc când simt miros de copaci înfloriți, găini, iarbă și pământ și mă mângâie soarele scriind aceste cuvinte. Și am un dor de a mă muta la țară; și dorul acesta îl au mulți și este de înțeles: aici e altfel, e totul previzibil, este calm, te simți în siguranță, iar stresul aproape că nu mai există, înconjurat de atâta natură. Practic, ai casa în natură.
Recent am văzut un material în care se povestea că mulți oameni își doresc aceste beneficii pe care le aduce locuitul la țară, fără însă să le ofere înapoi, și atunci beneficiile aproape dispar; să îți construiești o zonă albastră înseamnă să participi activ la păstrarea ei: adică să muncești, să muncești în casă și în grădină, să participi la construirea comunității (asta însemnând să îi primești pe alții în casă când poate nu ai vrea, să participi la întâlniri când poate nu ai vrea, să faci efort pentru a construi comunitatea) și tot așa. De cele mai multe ori, noile generații care se întorc la țară, se mută la țară, se izolează în propria siguranță și, cu asta, șterg beneficiile acestui fel de a trăi.
…stai un pic, mă cheamă tata socru să iau niște ouă din cușcă, sau cum se cheamă acest loc în care găina ouă.









În ultima vreme mă gândesc mult la nuanțe. După ce înveți culorile de bază și ai impresia că ești sigur de toate, descoperi uluit existența nuanțelor. Și dacă roșu este unul singur și verde e unul singur, între roșu și verde există un infinit de nuanțe; la prima mână îți e frică să navighezi prin ele, dar apoi începe să îți placă. În lumea aceasta încep să văd din ce în ce mai multe nuanțe: studii și anecdote și adevărul dintre ele, medicină alopată sau holistică, integrativă sau personalizată, tratament prin stil de viață sau prin medicamente, partid politic de stânga sau de dreapta etc. Ele nu sunt contradictorii, nu contravin unele altora. Nu este așa sau altfel. Ele trăiesc împreună și trebuie văzute împreună. Toate acestea conviețuiesc și caută sens împreună pentru un bine comun. Și cu cât mai mulți oameni vor înțelege acest lucru, cu atât lumea toată se va îndrepta într-o direcție mai constructivă.
Și așa poate fi văzut și locul de trai. El nu trebuie să fie doar oraș sau doar sat. Locul de trai poate fi și una, și alta. Poate că, în felul acesta, o să mă apuc de renovarea uneia dintre casele de la țară. Who knows. Sau, poate că se aplică și la ocupație, la locul de muncă. (Dar despre asta îți voi vorbi cu altă ocazie, și probabil că ultimele mele decizii te vor surprinde, cum încă mă surprind și pe mine.)
Cam acesta este gândul meu din acest weekend și rămân aici, în contemplarea lui. Te sfătuiesc și pe tine să contempli la nuanțe. Ce este categoric opus în viziunea ta? Oare ar merge împreună, și nu una împotriva celeilalte?
📹 Avanpremieră:
Cum arată, de fapt, o zi din viața unui neurochirurg? De la raportul de gardă până la intervenții complexe pe creier și coloană, acest episod te duce în culisele uneia dintre cele mai dificile specialități medicale.
Alături de Prof. Dr. Horia Pleș, medic primar neurochirurg la spitalul Regina Maria Timișoara și doctor în medicină, intervenții reale (de hernie de disc) și aflăm ce presupune fiecare etapă, care sunt riscurile și cum se iau deciziile în sala de operație. Discutăm despre complexitatea neurochirurgiei, despre tehnologia folosită în timpul intervențiilor, despre limitele medicinei, dar și despre responsabilitatea uriașă pe care o implică fiecare intervenție.
Urmărește avanpremiera asta pentru că ești abonat la acest newsletter.👇🏼
🎗️ Members Only pe Youtube:
Pe canalul de YouTube - DoctorMihail am lansat zona Members Only, un spațiu dedicat celor care doresc să susțină proiectul printr-o subscriție lunară și să aibă acces la conținut special și exclusiv.
Vei avea acces anticipat la episoadele Boabe de Cunoaștere, cu câteva zile înainte de lansarea oficială. Poți urmări în avans podcastul despre singurătatea la bătrânețe, cu Mugurel Mărgărit. Un dialog despre seniori, conexiune și rolul comunității în viața de zi cu zi.
Deci, dacă vrei să susții acest proiect și să ai acces la mai multă informație valoroasă, explicată simplu și aplicabilă, dă un “JOIN” și alătură-te comunității Members Only.
📚 Ce mai citim:
Mai jos ai selecția de articole, publicate săptămâna aceasta pe doctormihail.ro si pe zori.ro. Vorbim despre cafea, cum să previi bolile renale, cum te afectează dacă stai noaptea pe telefon și alte subiecte interesante.
☕️ Cum afectează cafeaua nivelul zahărului din sânge
Ai observat vreodată cât de diferit reacționează oamenii la aceeași cafea? Unii beau o ceașcă și se simt bine toată ziua, alții, în schimb, se simt energizați pentru scurt timp, apoi au o cădere bruscă cu oboseală, iritabilitate, foame sau chiar anxietate. Diferența nu ține doar de concentrația de cofeină. De multe ori, glicemia este cheia. Îți explic în articol care sunt mecanismele.
🥒 Alimente care te hidratează mai bine decât crezi
Când te gândești la hidratare, primul lucru care îți vine în minte este apa. Corect, dar incomplet, pentru că o parte semnificativă din apa de care are nevoie corpul tău vine din alimente. Iar unele dintre ele sunt surprinzător de eficiente în a susține nivelul optim de hidratare. Află din articol care sunt cele mai potrivite alimente pentru hidratarea corpului.
🥱 De ce ți-e somn după masă? Explicația metabolică
Ai mâncat un prânz bun, nutritiv și se presupune că ar trebui să ai energie după. Și totuși, imediat după masă apare senzația de somn, lipsă de concentrare și nevoia de pauză. Pentru a înțelege de ce apare, trebuie să ne uităm la ce se întâmplă în corp imediat după ce mănânci, iar despre asta vorbim în articol.
🤳🏻 Cum îți afectează telefonul somnul
Mulți oameni cred că dacă lasă telefonul din mână cu 10-15 minute înainte de culcare, au rezolvat problema somnului. În realitate însă, efectele nu dispar atât de repede. Află din articol cum influențează folosirea telefonului somnul și ce soluții ai la îndemână.
💧 Cum recunoști simplu deshidratarea ușoară
Deshidratarea nu apare doar în cazuri extreme, când îți este foarte sete sau te simți rău. De multe ori poți fi ușor deshidratat fără să îți dai seama. Mulți oameni funcționează zilnic într-o stare de deshidratare ușoară, dar pun simptomele pe seama altor lucruri: oboseală, stres, lipsă de somn. Vorbim despre soluții în articol.
🎥 Materiale noi:
Dezvoltarea corectă a feței copiilor | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Ilia Jipa
Dezvoltarea feței și a dinților copiilor nu ține doar de genetică, ci este influențată de respirație, supt, poziția limbii și obiceiuri aparent banale, care pot schimba definitiv forma feței și sănătatea dentară.
În acest episod discutăm cu Dr. Ilia Jipa despre cum se dezvoltă corect fața și ce soluții există atunci când apar probleme. Vorbim despre respirația orală, rolul alăptării, folosirea suzetei și semnele pe care părinții le pot observa din timp.
Discutăm și despre consecințele pe termen lung: dinți strâmbi, probleme de somn, sforăit, sau oboseală, dar și despre soluții, atât pentru copii, cât și pentru adulți.Creierul functioneaza diferit: Neurodivergent vs neurotipic
Neurodivergența înseamnă un mod diferit de a gândi și de a simți lumea. Pentru unii oameni, vine cu dificultăți de adaptare într-un mediu construit pentru „normalitate”. Pentru alții, înseamnă sensibilitate crescută, perspective diferite și abilități unice.
În acest episod explicăm ce înseamnă, de fapt, neurodivergența. Vorbim despre diferențele dintre o persoană neurotipică și una neurodivergentă, despre hipersensibilitate, dislexie și provocările reale din viața de zi cu zi, dar și despre punctele forte și despre cum aceste diferențe pot deveni resurse.
Un dialog clar despre diversitatea creierului uman și despre cum putem înțelege mai bine aceste diferențe.
🤳🏻 Cel mai vizualizat material al săptămânii:
Acest reel despre sănătatea creierului a fost cel mai accesat material de săptămâna asta:
🎤 Ce urmează?
Săptămâna viitoare anunțăm următorul brunch Bun Bine. Fii pe fază că urmează ceva șmecher. Nu-ți zic încă mai multe, dar vei fi printre primii care vor afla toate detaliile.
Mulțumesc că ai ajuns până aici. Pe curând.




