Învingem împreună | Campion | Autenticitate | Fumat | Dulciuri
💭 Salutare, omule! Săptămâna #117
Bine ai venit in weekend!
Săptămâna trecută am scris pe Facebook un text scurt despre un moment rar din lumea medicală. A strâns zeci de mii de likeuri (un post despre cancer și cercetare). Pentru un post despre cancer de pancreas, asta înseamnă că subiectul a atins ceva real în foarte mulți oameni. Pentru cei care n-au prins postul, îți povestesc aici, pentru că merită să rămână.
La ASCO, cel mai mare congres de oncologie de pe planetă, sala arhiplină s-a ridicat în picioare. 9000 de oncologi au aplaudat aproape un minut. La plenara unui congres medical, lucrul ăsta se vede rar. Foarte rar. În medicină, nu te bate nimeni pe umăr. Se consideră că e treaba ta să o faci bine, atât. Tocmai de asta momentul a fost atât de special.
Ce i-a ridicat din scaune? Un tratament nou pentru cancerul de pancreas. Unul dintre cele mai nemiloase cancere. În stadiu metastatic, supraviețuirea medie e între 6 și 7 luni, iar ani la rând nu s-a clintit nimic. Boala pornește, în peste 90% din cazuri, de la o mutație pe o genă numită KRAS, un fel de buton pornit-oprit pentru înmulțirea celulelor. La acești pacienți, butonul rămâne blocat pe pornit și celulele se înmulțesc la nesfârșit. KRAS a fost considerată 40 de ani imposibil de țintit cu un medicament. Proteina pur și simplu nu avea un loc în care să intre o moleculă. Acum, după 40 de ani, s-a găsit cheia. Se numește daraxonrasib. O pastilă, luată zilnic, fără perfuzii. Rezultatul: supraviețuirea aproape se dublează, de la 6,7 la 13,2 luni. Și riscul de deces scade cu 60%. Adică, pe parcursul studiului, pacienții pe pastila asta au murit mult mai rar și mai târziu decât cei pe chimioterapie.
Eu cred că momentul ăsta e misto, dincolo de tratament în sine. Știința e cea care împinge progresul în față. Nu fricile, nu certitudinile, nu opiniile gata făcute. Cercetătorii care s-au lovit cu capul de KRAS 40 de ani, până când cineva a găsit unghiul. Și e bine că știința ne face curioși. Până și încrederea în teoriile conspirației este, în fond, o formă de curiozitate. Doar că e o curiozitate îndreptată în direcție greșită. Aceeași energie, dacă o virezi spre întrebări de tipul „cum funcționează asta?” și „ce dovezi avem?”, duce în alt loc complet. Duce către descoperiri ca daraxonrasib. Către momente în care 9000 de oameni se ridică în picioare să bată pe umăr pe cineva care a făcut o treabă bună.
🎁 Ceva nou :
Dacă recomanzi newsletter-ul prin butonul de share, de mai jos, la 3, 6 sau 10 prieteni abonati primesti câteun protocol scris de mine - Protocolul dimineții perfecte, Protocolul pentru somn mai bun și Protocolul antistres. Direct în inboxul tău 📥
📹 Premieră:
Pentru mulți oameni, jocurile video sunt doar o formă de distracție. Pentru alții însă, au devenit o profesie, un sport și un drum care cere disciplină și sacrificii.
În acest episod discutăm cu Mihai Ivan (iM), primul român campion mondial la Counter-Strike, despre ce înseamnă cu adevărat performanța în e-sports. Vorbim despre antrenamente, gestionarea emoțiilor, presiunea competiției și diferența dintre a te juca de plăcere și a concura la cel mai înalt nivel.
Discutăm și despre câștigurile din e-sports, dar și despre provocările și sacrificiile pe care puțini oameni le văd în spatele succesului.
Un dialog despre pasiune, performanță și despre cum un hobby poate deveni o carieră.
🎗️ Members Only pe Youtube:
Pe canalul de YouTube - DoctorMihail am lansat zona Members Only, un spațiu dedicat celor care doresc să susțină proiectul printr-o subscriție lunară și să aibă acces la conținut special și exclusiv.
Vei avea acces anticipat la episoadele Boabe de Cunoaștere, cu câteva zile înainte de lansarea oficială. Poți urmări în avans podcastul despre cum să-ți găsești propria voce în social media, cu Chris Do. Un dialog util despre autenticitate, curaj și cum să te faci remarcat fără să pierzi ceea ce te face diferit.
Deci, dacă vrei să susții acest proiect și să ai acces la mai multă informație valoroasă, explicată simplu și aplicabilă, dă un “JOIN” și alătură-te comunității Members Only.
📚 Ce mai citim:
Mai jos ai selecția de articole, publicate săptămâna aceasta pe doctormihail.ro si pe zori.ro. Vorbim despre cafea, cum să previi bolile renale, cum te afectează dacă stai noaptea pe telefon și alte subiecte interesante.
☕️ Cafeaua de dimineață: ai nevoie de ea sau de momentul pe care îl creează?
Pentru mulți oameni, a devenit un fel de buton mental de start. Nu neapărat pentru că organismul nu poate funcționa fără ea, ci pentru că mintea a învățat că ziua începe odată cu acel ritual. Îți explic în articol cum să o folosești în beneficiul tău.
🏊🏻♀️ Cele mai bune sporturi după 40 de ani
Corpul se schimbă odată cu vârsta, tocmai de aceea, mișcarea devine mai importantă ca niciodată. Nu pentru a arăta într-un anumit fel și nici pentru a atinge performanțe sportive impresionante, ci pentru a păstra ceea ce contează cu adevărat: forța, mobilitatea, echilibrul, sănătatea inimii și independența pe termen lung. Discutăm despre cele mai bune forme de mișcare recomandate după 40 de ani, în articol.
☀️ De ce este importantă expunerea sănătoasă la soare
Soarele influențează multe dintre procesele care ne ajută să ne simțim bine. În același timp, unii oameni ajung să îl evite aproape complet de teama efectelor asupra pielii. Alții cred că, dacă ceva este bun, atunci mai mult înseamnă automat mai bine și petrec ore întregi expuși la soare puternic, fără protecție. Îți explic de ce e importantă expunerea la soare și cum să o faci corect, în articol.
💦 7 semne că organismul tău are nevoie de mai multă apă
Aproape fiecare proces important din corp depinde de hidratare. Apa participă la circulația sângelui, la digestie, la reglarea temperaturii corpului, la funcționarea creierului, a rinichilor și a mușchilor. Discutăm despre cele mai frecvente semne care pot indica faptul că nu te hidratezi suficient, în articol.
👙 Cum îți pregătești corpul pentru vară fără diete drastice
De multe ori, vara vine cu presiunea să slăbești repede câteva kilograme, ca să arăți mai bine la plajă. Îți sună cunoscut? Discutăm în articol despre ce înseamnă pregătirea înainte de vacanță și de ce corpul tău are nevoie de ritm, nu de stres accelerat.
👤 Respirația: legătura dintre corp și minte
Respirația este una dintre cele mai simple și mai accesibile resurse pe care le avem la dispoziție în fiecare zi. Ea influențează modul în care corpul gestionează stresul, tensiunea și starea de alertă. Află din articol de ce contează atât de mult felul în care tu respiri.
🖥️ De ce te doare spatele când stai prea mult pe scaun
Mulți oameni asociază durerile de spate cu ridicarea unor greutăți, cu un efort fizic intens sau cu o mișcare făcută greșit. În realitate, una dintre cele mai frecvente cauze ale disconfortului de spate este exact opusul: lipsa mișcării. Discutăm în articol despre ce poți face, concret.
🎥 Materiale noi:
Podcastul care te ajută să TE LAȘI DE FUMAT | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu prof. dr. Florin Mihălțan
Fumatul este una dintre cele mai răspândite dependențe, iar statisticile ne spun că 8,7 milioane de oameni mor anual, în lume, din cauza fumatului. Simptomele apar lent, dar în timp fumatul afectează plămânii, respirația, inima și calitatea vieții.
În acest episod discutăm cu Prof. Dr. Florin Mihălțan despre efectele reale ale fumatului, despre dependența de nicotină și ce se întâmplă în corpul unui fumător pe termen lung. Vorbim despre BPOC, despre degradarea plămânilor, cancerul pulmonar și semnele pe care mulți fumători le ignoră ani la rând.
Discutăm și despre metodele prin care oamenii încearcă să renunțe la fumat, despre vape-uri și dispozitive electronice, dar și despre riscurile fumatului la adolescenți.
Dacă vrei să renunți la fumat sau să înțelegi de ce să nu te apuci niciodată, materialul acesta e pentru tine.Mulți ne confruntăm cu pofta de dulce și vreau să știi că e mai greu de controlat decât pare. În spatele ei există mecanisme complexe care implică creierul, hormonii, microbiomul și sistemul nostru de recompensă.
În acest episod vorbim despre cum apare pofta de dulce, de ce este atât de greu de controlat și ce se întâmplă în corp atunci când consumăm zahăr. Discutăm despre dopamină, diferența dintre foame și poftă și motivele pentru care uneori simțim că nu ne putem opri. Iar la final vei afla și câteva soluții practice pentru reducerea consumului de zahăr.
🤳🏻 Cel mai vizualizat material al săptămânii:
Acest reel despre anunțul de la ASCO a fost cel mai accesat material de săptămâna asta:
🎤 Ce urmează?
Pe curând!



