💭 Salutare, omule! Săptămâna #086
Bine ai venit în weekend!
Îți scriu din nou din aeroport, de data aceasta în drum spre casă, după o săptămână în Groenlanda. Călătoria asta este una dintre cele mai spectaculoase pe care le-am trăit vreodată.
Probabil și pentru că am respectat traseul biologic al unei experiențe care te dă pe spate: am plecat fără nicio așteptare. „Ce poate fi acolo? Frig, zăpadă, pietre. Probabil o excursie de cabană, liniște, citit.” Mi-am luat trei cărți cu mine, am citit zero.
Locurile erau atât de spectaculoase, atât de instagramabile, încât nici nu se pretau instagramării. Pur și simplu, această măreție a naturii, trăită cu ochii, respirată, simțită, încă nu încape în poze, în video și este greu de descris în cuvinte.



Am stat cocoțat pe un vârf de deal și am privit aurora boreală dansând pe cer. Legenda locală spune că n-ai voie să fluieri în timpul aurorei, altfel aurora te decapitează și joacă fotbal cu capul tău. Mi s-a spus asta pe un ton foarte serios…
Am fost la marginea unuia dintre cei mai mari ghețari din lume. Blocuri de gheață cât clădiri de 60-70 de etaje se împing unele în altele într-un șir infinit pe un drum de 1 an până ajung la ocean. Apoi plutesc încă zece ani prin ocean până se topesc complet.



Am mângâiat câini de sanie, am fost tras pe zăpadă, am zburat cu elicopterul, am mâncat pe barcă după pescuit: șorici și pastramă de balenă, șorici și grăsime de narval, creveți cruzi, cod uscat, somon sălbatic afumat, friptură de ren și un fel de bivol groenlandez vânat. Toate delicioase, surprinzător de bune. Îmi va fi dor de ele.



Dar, dincolo de natură și aventură, iau cu mine acasă altceva: liniștea oamenilor. Relaxarea lor completă. Ritmul lor. Acolo e probabil cel mai liniștit loc de pe pământ. Ai sentimentul că timpul se dilată, că nimic nu te împinge de la spate. Doar stai în prezent, respiri și te uiți la soarele care apune peste marea plină de ghețari plutind în liniște.
Nu mă așteptam. Și poate tocmai asta a făcut totul atât de special.
De acum, dacă mă întreabă cineva vreodată în ce destinație să plece în vacanță, Groenlanda va fi clar pe primul loc.
🎫 Bun Bine | Despre slăbit și cunoașterea corpului
De ani de zile, oamenii caută rețeta perfectă pentru slăbit (e posibil să te numeri și tu printre ei): un plan, o formulă magică, ceva care să le aducă rezultate garantate. Dar adevărul e că slăbitul nu e chiar o ecuație matematică. Ai putea să-l privești mai bine ca pe o relație. Cu corpul tău, cu felul în care mănânci, dormi, simți și trăiești.
Când înveți cum funcționează corpul tău și renunți la presiunea socială, rușine sau vinovăție, totul se reconfigurează.
Pe 7 decembrie, la POINT Hub, ne vedem la Bun Bine | Despre slăbit și cunoașterea corpului, un eveniment despre echilibru, grijă autentică și reconectare cu tine.
Alături de Dr. Lavinia Bratu, Dr. Laura Gavrilaș și Prof. Dr. Cătălin Copăescu, vom vorbi despre cum funcționează cu adevărat corpul tău, de ce dietele eșuează și cum știința, mișcarea și emoțiile pot lucra împreună pentru sănătatea ta metabolică și mentală.
Dacă simți că e momentul să ieși din cercul dietelor și să înțelegi cum funcționează o schimbare reală, te aștept cu drag.
🎟️ Biletele sunt disponibile pe bunbine.ro
💸 Cod de reducere pentru 10% discount: ComunitateBB10
📍 POINT Hub, București
🕛 7 decembrie 2025
Abia aștept să ne vedem!
📹 Avanpremieră:
În acest episod emoționant, reconstruim povestea completă a unei femei care a învins cancerul de sân: de la prima suspiciune, când a simțit un nodul la palparea în duș, până la momentul în care medicul i-a spus: Te-ai vindecat.
Oana avea 31 de ani, o viață activă, un copil mic și nicio grijă majoră de sănătate. Până într-o zi, când a simțit un nodul la sân. De acolo a început totul. Aflăm ce a simțit când a primit diagnosticul de cancer, ce alegeri au contat cu adevărat, care sunt greșelile frecvente și ce înseamnă sprijinul real din partea unei echipe medicale dedicate. Vom vedea cum arată tot traseul oncologic într-un Centrului de Excelență în Patologia Sânului, ce înseamnă un tratament personalizat și ce presupune vindecarea, fizic, emoțional și mental.
Un episod despre curaj, educație, vindecare și recunoștință. Pentru că astăzi cancerul de sân nu mai este o condamnare, ci un traseu care cu ghidare corectă poate fi depășit.
Urmărește avanpremiera de sâmbăta asta pentru că ești abonat la acest newsletter.👇🏼
🎗️ Members Only pe Youtube:
Pe canalul de YouTube - DoctorMihail am lansat zona Members Only, un spațiu dedicat celor care doresc să susțină proiectul printr-o subscriție lunară și să aibă acces la conținut special și exclusiv.
Vei avea acces anticipat la episoadele Boabe de Cunoaștere, cu câteva zile înainte de lansarea oficială. Poți urmări în avans podcastul despre ecografie ca metodă de prevenție, cu Dr. Ana-maria Ciocârlie.
Deci, dacă vrei să susții acest proiect și să ai acces la mai multă informație valoroasă, explicată simplu și aplicabilă, dă un “JOIN” și alătură-te comunității Members Only.
📚 Ce mai citim:
Mai jos ai selecția de articole, publicate săptămâna aceasta pe doctormihail.ro si pe zori.ro. Vorbim despre legătura dintre cafea și cortizol, ce spune știința despre lipsa somnului și imunitate, alergiile celor mici, depedența de droguri și altele.
Află din articol când e cel mai bun moment să bei cafeaua, cum influențează cortizolul nivelul tău de energie și de ce o ceașcă savurată calm face toată diferența.
😴 De ce te îmbolnăvești mai des când dormi prost
Află din articol cum lipsa somnului afectează imunitatea, de ce vaccinurile funcționează mai bine când dormi suficient și ce obiceiuri simple îți pot readuce somnul și energia la normal.
🥜 Cum ajuți copilul să nu dezvolte alergii alimentare
Introducerea arahidelor în alimentația bebelușilor între 4 și 6 luni reduce cu până la 40% riscul de alergie alimentară. Sistemul imunitar învață astfel să recunoască alimentul ca fiind sigur, nu periculos.
Află din articol de ce expunerea timpurie e cea mai bună protecție împotriva alergiilor, cum se face corect introducerea arahidelor și de ce această schimbare simplă poate salva vieți.
💊 Dependența de droguri: cum se formează și cum poate fi tratată
Drogurile (inclusiv alcoolul, nicotina și opioidele) rescriu circuitele de recompensă, stres și autocontrol, transformând „alegerea” în nevoie compulsivă, chiar și când știi că îți face rău.
🔥 Cât de sănătos este terciul de ovăz?
Deși adesea subestimat, ovăzul este una dintre cele mai benefice cereale pentru inimă și metabolism. Fibrele sale solubile (beta-glucanii) reduc colesterolul LDL, stabilizează glicemia și oferă sațietate ore întregi.
🫒 Uleiul de măsline este bun pentru gătit? Mituri și adevărul științific
Mitul că „se arde repede” a fost demontat. Studiile arată că uleiul de măsline extravirgin rezistă excelent la temperaturi obișnuite de gătit (până la 180-200°C) și produce mai puțini compuși dăunători decât alte uleiuri vegetale.
👤 Sindromul metabolic: un risc ascuns al menopauzei precoce
Un studiu recent pe peste 230.000 de femei arată că menopauza instalată înainte de 45 de ani crește cu 27% riscul de sindrom metabolic, un cumul de factori care pot duce la diabet și boli cardiovasculare. Scăderea estrogenului afectează sensibilitatea la insulină, colesterolul și distribuția grăsimii corporale.
🚶🏻Cum te ajută o plimbare de 15 minute
Un studiu publicat în Annals of Internal Medicine (2025) arată că o singură plimbare zilnică de 10-15 minute are beneficii cardiovasculare mai mari decât mai multe plimbări scurte, chiar dacă numărul total de pași e același. Mișcarea continuă îmbunătățește sensibilitatea la insulină, fluxul sanguin și elasticitatea vaselor.
🎥 Materiale noi:
Ghid de sănătate intimă feminină | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Diana Gheorghiu
Pentru multe femei, sănătatea genitală feminină este încă un subiect despre care vorbesc cu teamă și pudoare sau nu vorbesc deloc. În acest episod, vorbim deschis, științific și aplicat. Discutăm despre secreții vaginale, flora vaginală, igiena corectă, menstruație, schimbările pe care le aduce menopauza, metode de contracepție, infecții genitale, HPV și importanța controalelor regulate.
Cum recunoști FIBROMIALGIA și ce tratamente există
Fibromialgia este o afecțiune reală, complexă și adesea neînțeleasă, care afectează în special femeile. În acest episod explic clar ce este fibromialgia, cum se manifestă și ce soluții există.
🤳🏻 Cel mai vizualizat material al săptămânii:
Postarea aceasta despre HPV a fost cel mai accesat material de săptămâna asta:
🎤 Ce urmează?
Săptămâna viitoare înregistrăm 4 podcasturi noi și abia aștept să îmi reintru în ritm după călătoria în Groenlanda. Unul dintre podcasturi va fi cu Dr. Copăescu, un material despre obezitate și toate implicațiile ei asupra sănătății. Va fi un material cu multe informații esențiale, ca un preambul înainte de brunch-ul Bun Bine din 07 decembrie.
Mulțumesc că ai ajuns până aici. Pe curând!






Interesant cum lipsa asteptarilor poate amplifica atat de mult experienta. sună absolut superb toata calatoria asta, mai ales cu aurora si ghetarii. imi aduce aminte de o tura ciclistica unde am descoperit un peisaj total neasteptat, la fel de 'instagramabil' dar de necuprins. despre fluierat la aurora, clar nu m-as fi riscat sa aflu daca e adevarat.