Călătorii | Protecție | Bronz | Memorie
💭 Salutare, omule! Săptămâna #077
Bine ai venit în weekend!
Astăzi m-am gândit să-ți vorbesc despre vacanță. Eu încă nu am ajuns acolo (mai am de înregistrat muulte ediții noi pentru MediCOOL), dar pentru tine probabil că a început deja perioada concediilor. Și cele mai multe dintre ele încep și se termină pe șosele. E vară, plecăm la drum și de multe ori ne grăbim să ajungem la mare, la munte, la bunici sau poate în Grecia ori Bulgaria. Încărcăm mașina, ne facem planuri, ne punem la noi tot felul de lucruri care să ne facă zilele de concediu mai plăcute, dar de multe ori uităm ce e esențial: siguranța noastră. Pentru că drumul e un loc unde viața noastră poate atârna de o manevră greșită. Sau de un moment de neatenție.
După podcastul despre siguranța la volan, pe care l-am înregistrat cu Silviu Toma (și pe care îl găsești mai jos), m-am gândit că e important să vorbim despre lucrurile astea, să fim conștienți de ele și să nu lăsăm un moment greșit să transforme o vacanță plăcută alături de cei dragi, într-o tragedie.
Iată câteva lucruri mici care îți vor face vacanța mai sigură:
Centura. Tot timpul, fără excepție, chiar și pe locurile din spate. Centura nu e negociabilă. Ea îți poate salva viața în multe situații neprevăzute. N-are niciun rost să riști. Un pasager de pe bancheta din spate, neasigurat cu centura, se poate transforma, la impact, intr-un proiectil de o tona care te strivește.
Scaunul copilului. Fixat corect, omologat și potrivit vârstei. Nu ține niciodată copilul în brațe, atunci când pleci la drum. O frână bruscă la 50 km/h e ca o cădere de la etajul doi.
Viteza. Știu, sună plictisitor să auzi asta, dar 10 km/h în plus înseamnă zeci de metri pierduți atunci când frânezi brusc. Și uneori, e fix diferența dintre o sperietură și o tragedie. Respectă viteza maximă semnalizată pe șosea. Pentru 30 minute sau o oră câștigate în plus, nu merită să te expui la nenumărate riscuri.
Anvelopele. Dacă pleci cu mașina încărcată pe serpentine sau pe ploaie, anvelopele uzate sunt o ruletă rusească. Verifică să ai anvelope bune, umflate corespunzător, potrivite pentru vară.
Oboseala. Pleci la drum lung? Dormi bine cu o seară înainte. Nu conduce noaptea dacă nu ești obișnuit. Stabilește-ți trasee care să nu te obosească și ore de mers potrivite, astfel încât să nu prinzi aglomerat.
Pauzele. Pleci în vacanță nu? La fiecare 2 ore e bine să faci 10–15 minute de pauză. Hidratează-te, dezmorțește-te puțin - în felul ăsta îți ții mintea limpede, ochii ageri și corpul în alertă.
Dacă ai drumuri de vacanță vara asta, ia și gândurile astea cu tine. Nimic nu e mai important decât să ajungi cu bine și să te întorci cu bine. Vacanțele sunt făcute să adune amintiri frumoase, nu accidente. Ai grijă cum pornești la drum, ca să te poți bucura cu adevărat de tot ce urmează.
📹 Avanpremieră:
Lupus, psoriazis, artrită reumatoidă și scleroză multiplă – sunt cele mai frecvente 4 boli autoimune. Vara, simptomele acestor afecțiuni se pot agrava din cauza căldurii extreme, expunerii la soare sau deshidratării. În acest episod explicăm cum funcționează bolile autoimune, ce le declanșează și cum poți preveni complicațiile în sezonul cald. Vorbim despre protecția solară, hidratare, mișcare planificată, gestionarea stresului și alte soluții simple care pot face diferența. Un ghid esențial pentru cei care suferă de boli autoimune sau vor să înțeleagă mai bine cum se pot proteja în perioadele cu temperaturi ridicate.
Urmărește avanpremiera de sâmbăta asta pentru că ești abonat la acest newsletter.👇🏼
📚 Ce mai citim:
Mai jos ai selecția de articole, publicate săptămâna aceasta pe doctormihail.ro. Vorbim despre bronz, grăsimile bune pentru creierul tău, când poți să faci exces de carbohidrați, care-i treaba cu glicemia mare și cum să o ții sub control, dar și despre anhedonie și soluțiile care să-ți readucă pofta de viață.
Apropo, dacă nu ai accesat încă site-ul nou, te invit să o faci. O să găsești acolo o bibliotecă virtuală de articole, materiale video și podcasturi despre majoritatea subiectelor de sănătate care te interesează.
🥑 Grăsimi bune pentru pentru o minte sănătoasă
Creierul nostru este, în mare parte, făcut din grăsimi. Fără grăsimi bune, memoria se estompează, concentrarea scade, iar riscul de depresie sau declin cognitiv crește. Dar nu orice grăsime e benefică. Discutăm despre tipurile de grăsimi care susțin sănătatea mintală, ce merită adăugat în farfurie și ce ar trebui evitat, în articol.
☀️ Bronzul și expunerea corectă la soare
Deși bronzul pare un semn de sănătate, în realitate este o reacție defensivă la agresiunea solară. Așadar e important de știut că nu există bronz „sănătos”. Dar există metode prin care poți să te expui la soare, cu mai puține riscuri pentru sănătate. Le descoperi pe toate, în articol.
🥗 Top 10 alimente pentru diabetici
Persoanele cu diabet pot savura o varietate delicioasă de alimente, însa e necesar să țină glicemia sub control. Secretul este să aleagă mereu alimente cu indice glicemic mic, bogate în fibre, proteine slabe și grăsimi sănătoase. Afli care sunt cele 10 alimente recomandate, în articol.
💔 Sindromul „inimii frânte” afectează de două ori mai mulți bărbați
Sindromul inimii frânte este o dovadă clară a legăturii puternice dintre emoții și sănătatea fizică. Deși rară, această afecțiune poate fi gravă și necesită atenție medicală imediată. Vorbim despre cauze, simptome și soluții, în articol.
📈 Ce înseamnă o glicemie mare și de ce e important să o ții sub control
Glicemia nu este doar o cifră dintr-o analiză. Ea reprezintă nivelul de glucoză (zahăr) din sânge și este un indicator esențial al echilibrului din corpul tău. Dacă este prea mare sau prea mică, pot apărea probleme serioase. Discutăm despre glicemia mare, care sunt valorile de referință și când trebuie să faci o schimbare, în articol.
😑 Anhedonia: când nimic nu îți mai face plăcere
Imaginează-ți că lucrurile care altădată îți aduceau bucurie, precum o ieșire cu prietenii, muzica preferată, un film bun sau chiar o mâncare gustoasă, acum nu-ți mai provoacă nicio emoție. Nu pentru că nu mai ai chef. Ci pentru că, pur și simplu, nu mai simți nimic. Această stare poartă un nume medical: anhedonie. Despre ce este, cum se simte și ce poți face ca să îți regăsești pofta de viață, vorbim pe larg, în articol.
🍝 Când ai nevoie să mănânci mai mulți carbohidrați (carb loading)
Departe de a fi un moft culinar, această metodă este o unealtă științifică folosită de sportivii de anduranță pentru a-și maximiza rezervele de energie înaintea unui efort prelungit. Deci nu e recomandată oricui, oricum. Vorbim despre cum funcționează și, mai ales, dacă și când ai cu adevărat nevoie de ea, în articol.
🎥 Materiale noi:
Cum să conduci responsabil și să eviți accidentele | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Silviu Toma
Accidentele rutiere nu sunt un „ghinion”. Sunt, de cele mai multe ori, rezultatul unor greșeli repetate. Neatenția, graba, lipsa educației rutiere și obiceiurile periculoase ne clasează în topul țărilor europene cu pericol ridicat, când vine vorba de siguranța în trafic. În acest episod, vorbim cu Silviu Toma – expert în conducere defensivă, trainer internațional BMW M și fondator al Romania Driving Experience. Cu o experiență de peste 18 ani și mii de cursanți, Silviu ne explică, clar și aplicat, ce înseamnă cu adevărat să conduci în siguranță. Discutăm despre cele mai frecvente greșeli în trafic, de ce o secundă de neatenție poate fi fatală, cum alegem corect anvelopele, importanța centurii, a poziției corecte la volan și cum să-ți protejezi copilul în mașină. Un episod despre responsabilitate, educație și prevenție, pentru părinți, tineri și pentru toți cei care urcă zilnic la volan.
BOOST pentru MEMORIE: 10 metode dovedite științific
Te străduiești să-ți amintești lucruri simple, te simți deseori obosit mental și te întrebi dacă memoria ta funcționează așa cum trebuie?
Uitarea lucrurilor banale poate fi frustrantă, dar vestea bună este că există soluții eficiente și la îndemână. În acest episod îți arăt 10 metode clare și aplicabile pentru a-ți îmbunătăți memoria și pentru a preveni declinul cognitiv pe termen lung. Discutăm despre rolul exercițiului fizic în stimularea neurogenezei, antrenamentul cognitiv variat, beneficiile meditației mindfulness și ale protocolului NSDR, dar și despre dieta MIND și suplimentele cu inulină.
Dacă vrei să-ți protejezi memoria și să te bucuri de o viață activă și echilibrată, acest episod este pentru tine.
🤳🏻 Cel mai vizualizat material al săptămânii:
Reel-ul despre relația copiilor cu asistentul AI a fost cel mai accesat video de săptămâna asta:
🎤 Ce urmează?
Filmăm intens ediții noi pentru MediCOOL, sezonul 9, iar săptămâna viitoare urmează un podcast special despre vase de sânge, și cum să îți păstrezi sistemul vascular sănătos. Vorbim despre soluții reale de desfundare a vaselor de sânge, cu cardiologul Ștefan Busnatu.
Mulțumesc că ai ajuns până aici. Pe curând!